Pentru unii, cauza singurătăţii ţine de fatalitate, aceasta survenind fără ca ei să îşi dorească să fie singuri, în timp ce, pentru alţii, ţine de alegerea lor personală, fiind rezulatul deciziei de a se îndepărta de cei din jur. Tocmai de aceea, condiţia de a fi singur este interpretată în mod diferit de la o persoană la alta. Când îi spui cuiva că eşti sau te simţi singur, te poate compătimi ori, dimpotrivă, te poate privi cu indiferenţă, întrebându-se, cel mult, de ce te afectează acest lucru când ar trebui să te bucuri de toate beneficiile acelei situaţii.
Nu mă aştept la o reacţie anume din partea ta atunci când îţi spun că eu, de exemplu, am realizat că sunt singură încă din primele momente în care am devenit conştientă de mine însămi, de propria mea persoană. Ştiu că vei privi această condiţie, a mea, în funcţie de propria ta percepţie despre ceea ce ar trebui să însemne singurătatea în viaţa unui om. Mi-aş dori doar să realizezi ce este şi ce înseamnă singurătatea pentru un copil al nimănui şi ce impact are asupra întregii lui existenţe această condiţie.
Pe mine una, condiţia de a fi singură, de a nu aparţine nimănui pe acest pământ, mi-a marcat întreaga existenţă şi a generat un cerc vicios pentru că tocmai această condiţie - de a fi copilul nimănui - i-a îndepărtat permanent de mine pe cei de care aş fi putut să mă apropii, a generat o izolare faţă de cei din jur pe care nu mi-am dorit-o, în condiţiile în care am tânjit permanent după apropiere, după iubire, am tânjit după sentimentul de a aparţine şi eu cuiva, de a fi alături de cineva.
***