Artistul este întotdeauna un discipol. Iar visul discipolului este, de când e lumea, acela de a-și depăși mentorul. Mentorul este reperul său, modelul său, standardul de calitate și de transpunere a visului în realitate. Un mentor este un "must have" în viața artistului, ceva fără de care, cu rare excepţii, manifestarea lui artistică nu este altceva decât rătăcire haotică în neantul propriei imaginații. Menirea mentorului este aceea de a-i fi artistului-discipol, cel mai bun exemplu, de a-i aduce lumină asupra terenului arid din faţa existenţei sale artistice pentru a-şi putea alege locul şi direcţia pe care să-şi sape drumul creaţiei, de a-i expune uneltele din care acesta să şi le aleagă pe cele mai potrivite menirii şi priceperii sale şi de a-i oferi exemple privind tehnica meşteşugului. Mentorul nu-i este profesor discipolului său, ci reper, lumină călăuzitoare, confident într-ale artei şi motivaţie în manifestarea actului creativ.
Mentorul meu este artistul Ion Nedelcu. Ned - cum îl cunosc cei care îl admiră pe el și îi admiră arta. Iar relaţia mea cu Ned a fost şi este una mult deosebită faţă de cea obişnuită dintre un artist şi un mentor. Şi îmi face foarte mare plăcere să o istorisesc şi să o împărtăşesc aici, pentru că este un model aparte, este o relaţie desfăşurată într-un context ideal în care am avut şansa de a mă afla cvasipermanent în preajma mentorului meu. Nu doar în momentele de creaţie, nu doar în clipele în care îmi scruta schiţele, desenele şi picturile cu acea privire pe cât de pătrunzătoare, pe atât de blândă, din spatele nelipsitelor sale lentile ce-i completează identitatea vizuală, ci şi în momentele în care el, mentorul, redevine om obişnuit, cu preocupări obişnuite, o viaţă cotidiană, un om cu preocupări precum cele ale celorlalţi oameni, cu bucurii şi tristeţi, cu frământări, griji, revolte, temeri şi alte trăiri normale ale semenilor lui. Iar asta pentru că Ned mi-a fost nu doar mentor în artă, ci şi în viaţă. A fost pentru mai bine de 9 ani şi îmi este în continuare, nu doar un prieten ci şi acel părinte pe care eu nu l-am avut niciodată, după prezenţa căruia am tânjit şi care a fost permanent în centrul întrebărilor mele existenţiale: de unde vin, a cui sunt, cui semăn, de ce sunt singură pe această lume.
Era un moment în care încă mai aveam un loc în căminul studențesc care era singura mea casă, în condițiile în care eu nu aveam pe nimeni, nu aveam unde în altă parte să locuiesc şi singurul meu refugiu şi singurul adăpost erau pictura şi desenul. Centrul de plasament de care aparţineam nu ne putea oferi găzduire şi hrană decât pe perioada studiilor or, odată finalizate acestea, urma să mă descurc singură, să îmi găsesc adăpost. Ned a fost cel care mi-a oferit acest adăpost după ce efectiv am rămas "pe drumuri" pentru că am terminat studiile iar centrul de plasament nu mi-a mai putut oferi un cămin. Acela a fost momentul de la care şi manifestarea mea artistică a intrat pe un fagaş nou: creaţia laică. Iar Ned mi-a devenit nu doar mentor, ci şi părinte. A fost un rol pe care şi l-a asumat necondiţionat, cu responsabilitate şi cu o iubire părintească pe care o experiam pentru prima dată în viaţa mea.
De la el am învăţat nu doar tainele picturii laice, ci şi un mod de a trăi, de a-mi desfăşura existenţa gravitând permanent în jurul artei. O artă pe care am înţeles-o, astfel, într-un mod pe care puţini pictori aflaţi la început de drum, au avut şansa de a o trăi. Dincolo de pânze şi culori, alături de Ned am avut acea viaţă normală care, deşi era departe de normalitatea pe care cei mai mulţi semeni ai mei o cunosc, totuşi îmi oferea posibilitatea de a trăi ca un om normal. Aveam un acoperiş deaspura capului, o pernă pe care să pun capul seara şi preocupări obişnuite - plimbări în oraş, expoziţii, călătorii, joburi... I-am fost şi îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că mi l-a scos în cale în cel mai greu moment al existenţei mele, şi lui Ned pentru că m-a acceptat în preajma lui, făcând sacrificii mari şi asumându-şi o responsabilitate uriaşă. A fost singurul meu sprijin, prieten, părinte, confesor şi îndrumător.
Ned şi-a dedicat întreaga viaţă artei. De la scenografie şi film, până la sculptură şi pictură, timp de 50 de ani a creat necontenit, neobosit, cu o pasiune şi o dăruire care reprezintă principalul meu reper şi model. Pentru că această pasiune mi-a insuflat-o şi mie, ajutându-mă să învăţ să nu renunţ, să continui să creez chiar şi atunci când soarta părea a mi se împotrivi pe toate planurile. De la tehnică până la inspiraţie şi motivaţie, de la viaţă socială până la dragostea pentru cultură, Ned mi-a fost cel mai complet şi complex mentor.
Azi, când viaţa mea se află pe un alt făgaş, când am propriul meu atelier şi propriul meu drum, nu pot decât să mă gândesc cu multă recunoştinţă la cel care mi-a dedicat 8 ani din viaţa lui şi care rămâne nu doar un mentor, ci şi un foarte bun prieten pe care abia aştept să îl reîntâlnesc de fiecare dată când avem ocazia să ne vizităm sau doar să ne vedem. Am trăit alături de el emoţia şi bucuria expoziţiei dedicate celor 50 de ani de viaţă artistică, m-am bucurat împreună cu el de ziua onomastică retrăind, în acel atelier care mi-a fost şi cămin, toate momentele plăcute, similare, din trecut, m-am bucurat jucând din nou ping-pong împreună, aşa cum făceam odinioară, resimt aceeaşi emoţie puternică ori de câte ori vine să îmi vadă noile lucrări şi aştept părerea şi sfatul lui care înseamnă atât de mult pentru mine, mă bucur să stau de vorbă cu el şi să îi împărtăşesc toate cele ce se întâmplă acum în viaţa mea, toate realizările şi momentele de fericire, ca unui părinte, ca unui prieten drag, ca unui confesor şi ca unui mentor care este şi va rămâne veşnic pentru mine.
Ştiu că nu există cuvinte prin care să îi pot împărtăşi recunoştinţa, respectul, iubirea pe care i le port ca om şi ca artist, însă ştiu, de asemenea, că Ned ştie ce simt, ştie ce gândesc şi cât de mult a însemnat şi înseamnă el, pentru mine. Cu aceste gânduri şi cu aceste sentimente în suflet, nu pot, la acest moment, decât să rostesc aceste cuvinte simple care însă poartă în ele întreaga viaţă pe care am trăit-o alături de acest om atât de drag mie:
MULŢUMESC, NED!